Teama de recidivă a cancerului și vinovăția supraviețuitorului: emoțiile despre care nu te avertizează nimeni

Idei principale

• Este frecventă. Într-o analiză din 2022, care a inclus 9.311 supraviețuitori ai cancerului și pacienți, peste jumătate au obținut scoruri egale sau mai mari decât cel mai scăzut prag folosit de cercetători pentru teama de recidivă, iar aproape unul din cinci a atins sau a depășit pragul cel mai ridicat [1]. Faptul că o simți nu înseamnă că nu faci față situației.
• Și vinovăția supraviețuitorului este reală. Poate fi vinovăția de a fi supraviețuit, de a nu simți suficientă recunoștință sau de a te gândi la cât i-a costat boala ta pe cei din jur.
• Cele două pot apărea împreună. Poți simți ușurare și vinovăție pentru acea ușurare în aceeași după-amiază.
• Gândirea pozitivă nu rezolvă problema. Într-o analiză din 2019 a 23 de studii controlate, terapiile care schimbă modul în care te raportezi la gândurile tale, în loc să le combată, au avut efecte mai mari pe termen scurt asupra fricii de recidivă decât terapia cognitiv-comportamentală tradițională [2].
• Nu trebuie să ajungi la acceptare. Poți funcționa și, în același timp, poți trăi cu frica.
• Recunoaște momentul în care să ceri ajutor. Dacă frica sau vinovăția te împiedică să dormi, să ieși din casă ori să mergi la controalele de monitorizare, este momentul să ceri sprijin specializat.

Tratamentul se încheie. Cei din jur răsuflă ușurați. Cineva plânge de ușurare. Iar tu stai și aștepți ca frica să dispară, presupunând că așa se va întâmpla, dar nu dispare.

Teama de recidivă a cancerului este frecventă, chiar dacă nimeni din jur nu vorbește despre ea. O analiză din 2022 a reunit date din 46 de studii desfășurate în 13 țări, cu 9.311 supraviețuitori și pacienți incluși în analiza principală [1]. Peste jumătate (58,8%) au obținut scoruri egale sau mai mari decât cel mai scăzut prag folosit de cercetători într-un chestionar standard privind teama de recidivă, iar aproape unul din cinci (19,2%) a atins sau a depășit pragul cel mai ridicat [1]. Dacă nu este abordată, această teamă tinde să rămână relativ stabilă în timp, în loc să se estompeze [2].

Alături de această teamă poate apărea și altceva: vinovăția. Vinovăția de a fi supraviețuit când alții nu au supraviețuit. De a nu simți suficientă recunoștință. De a simți frică atunci când ar trebui să sărbătorești.

Acest articol nu îți va spune să gândești pozitiv sau să numeri lucrurile pentru care ai motive de recunoștință. Rolul lui este să dea un nume trăirilor pe care le ai deja și să îți ofere ceva mai util decât o listă de exerciții de respirație.

Dacă citești acest articol pentru altcineva

Înainte să vorbim despre ceea ce trăiesc supraviețuitorii, câteva cuvinte pentru cei din jurul lor.

Dacă un prieten, partenerul sau un membru al familiei a încheiat tratamentul pentru cancer și nu știi ce să spui, să știi că mulți oameni se confruntă cu această dificultate. Cei mai mulți vor să ajute. Totuși, este ușor să spui ceva care închide conversația fără să vrei.

Expresiile care rănesc cel mai mult sunt, de obicei, cele menite să liniștească. „L-ai învins o dată, îl vei învinge din nou” îi transmite persoanei că frica ei este neîntemeiată. „Măcar l-au descoperit devreme” îi transmite că exagerează. „Trebuie să gândești pozitiv” îi transmite că ar trebui să simtă altceva decât simte. Oricât de bine intenționate ar fi, toate trei poartă același mesaj: frica ta este problema și ar trebui să o rezolvi.

Ceea ce ajută este mai simplu. Întreabă: „Vrei să vorbim despre asta sau vrei să îți distragi atenția?” Apoi acceptă răspunsul, oricare ar fi el. Rămâi alături de persoană în fața fricii, fără să încerci să o înlături, și nu te aștepta să afișeze recuperare sau recunoștință.

Persoana pentru care îți faci griji poate consuma multă energie gestionând anxietatea tuturor celorlalți legată de cancerul ei, spunându-le oamenilor că este bine și fără să vorbească despre cât de frică îi este. Poți ajuta fără să adaugi la această povară.

Dacă ai impresia că îi este mai greu decât poate gestiona, spune cu blândețe ce observi: „Am observat că pare să îți fie foarte greu. Te-ai gândi să vorbești cu cineva specializat în asta?” Este altceva decât un ultimatum. Lasă ușa deschisă.

Dacă vrei mai multe formulări care ajută și o listă cu cele care nu ajută, ghidul nostru despre ce să îi spui unei persoane cu cancer și ce să nu îi spui abordează conversațiile, mesajele și felicitările.

Restul acestui articol se adresează oricui trăiește cu această frică. Poți, desigur, să citești în continuare.

Teama de recidivă a cancerului: ce este de fapt (și ce nu este)

Teama de recidivă a cancerului, adesea abreviată FCR, are o definiție asupra căreia a convenit un grup de experți: frica, îngrijorarea sau preocuparea că boala canceroasă ar putea reveni ori progresa [3]. Aceiași experți o descriu drept o reacție normală la experiența cancerului, care poate deveni, la un moment dat, o problemă [3].

O definiție nu surprinde însă felul în care este trăită din interior. Iată o versiune mai sinceră: corpul tău a dovedit că poate face asta. Așa că acum fiecare durere are o altă greutate. O tuse pe care oricine altcineva ar ignora-o devine ceva ce notezi atent. O durere de cap care altădată ar fi trecut neobservată este acum investigată în tăcere și temută în tăcere.

Nu este același lucru cu anxietatea generală legată de sănătate, chiar dacă cele două pot părea asemănătoare din exterior. Frica ta pornește de la ceva ce ți s-a întâmplat cu adevărat. Acesta este unul dintre motivele pentru care sfaturile bazate pe contestarea gândurilor „iraționale” pot rata esențialul. Daniel Hall, psiholog la Massachusetts General Hospital din SUA, a subliniat că strategiile standard de terapie cognitiv-comportamentală, precum reformularea temerilor iraționale, pot să nu funcționeze și îi pot face pe supraviețuitori să simtă că trăirile lor sunt minimalizate, atunci când incertitudinea cu care trăiesc este reală [4].

Dacă nu este abordată, teama de recidivă tinde să rămână relativ stabilă în timp [2]. În analiza din 2022, aceasta a fost prezentă în diferite tipuri de cancer, pe continente diferite și indiferent de timpul scurs de la diagnostic [1].

Hall o descrie ca pe un ciclu de simptome fizice, suferință emoțională și schimbări de comportament, în care emoțiile și comportamentele pot agrava simptomele fizice și pot întreține frica [4]. În viața de zi cu zi, poate arăta așa. O înțepătură, un nodul sau un val de oboseală declanșează frica. Frica te împinge să cauți reasigurare, așa că faci căutări online, îți verifici corpul sau suni din nou medicul. Te simți mai bine o vreme. Apoi următoarea senzație te lovește și mai puternic.

FCR se manifestă pe un spectru. O analiză a 87 de studii calitative a descris-o ca pe un continuum care merge de la răspunsuri adaptative la răspunsuri dezadaptative [5]. Pentru unii oameni este un zgomot de fond discret. Pentru alții, întrerupe somnul, tensionează relațiile și face ca viața obișnuită să pară provizorie. Ambele capete ale spectrului sunt reale și ambele merită atenție.

Parcursul emoțional al unui diagnostic de cancer nu este o linie dreaptă

Probabil ai auzit de „etapele doliului”, ideea că emoțiile trec printr-o succesiune fixă de etape și se încheie cu acceptarea. Este un model ordonat. Emoțiile tale de după diagnostic nu trebuie să îl urmeze.

Ele se pot suprapune, pot reveni și se pot repeta. Poți simți acceptare marți și groază miercuri. Te poți simți bine timp de trei luni, apoi te poți prăbuși emoțional la o analiză de sânge de rutină, la un an după încheierea tratamentului.

În locul prăbușirii la care te-ai putea aștepta, la început este posibil să simți o amorțeală emoțională. Este o stare ciudată, în care continui să funcționezi: mergi la consultații, pui întrebări și iei decizii, în timp ce procesezi emoțional aproape nimic. Poate părea o modalitate de a trece prin ceva prea copleșitor pentru a fi asimilat dintr-odată. Pare că faci față. Poate că încă nu este așa.

Prăbușirea poate veni mai târziu, uneori chiar când toți cei din jur au răsuflat ușurați. Tratamentul se încheie. Consultațiile se răresc. Cei care te sprijină presupun că a trecut criza. Atunci rămâi doar tu cu ceea ce ți s-a întâmplat, cu ce ar putea însemna și cu întrebarea ce ar trebui să faci acum cu toate acestea.

Dacă ai ajuns să cauți etapele emoționale ale unui diagnostic de cancer la luni sau ani după tratament, probabil nu căutai informații. Voiai ca cineva să dea un nume trăirilor tale și să îți spună că au sens. Ghidul nostru despre etapele emoționale ale unui diagnostic de cancer și la ce să te aștepți explorează mai în detaliu acest parcurs, inclusiv situațiile în care merită să apelezi la sprijin specializat.

Chiar au sens. Ritmul îți aparține ție, nu altcuiva.

Factorii declanșatori la care nimeni nu te pregătește să te aștepți

Identificarea factorilor declanșatori nu îi va face să dispară, dar le poate reduce din putere. Odată ce recunoști ce îți declanșează teama, te poți pregăti, în loc să fii luat prin surprindere.

Anxietatea legată de investigațiile imagistice: teama care se acumulează în jurul controalelor de monitorizare

Anxietatea legată de investigațiile imagistice este suferința emoțională sau anxietatea pe care persoanele cu cancer o resimt înaintea, în timpul și după aceste investigații [6].

Termenul poate părea informal, dar cercetătorii îl iau în serios. O analiză din 2023 a constatat că oamenii descriau așteptarea dintre investigație și primirea rezultatelor ca fiind deosebit de stresantă și că supraviețuitorii trec prin această perioadă iar și iar [6]. Unii spuneau că anxietatea nu se diminua în timp [6].

Un rezultat fără semne de cancer nu aduce întotdeauna ușurarea la care te-ai aștepta. Dacă următoarea investigație este deja programată, numărătoarea inversă poate reîncepe aproape imediat. Ai câștigat șase luni de incertitudine, nu șase luni de siguranță.

Nimic din toate acestea nu este irațional. Așa se poate simți viața cu o incertitudine reală și continuă. Dacă zilele investigațiilor te dau peste cap sau un rezultat bun te lasă mai abătut decât te așteptai, asta nu înseamnă că faci ceva greșit în viața de după cancer.

Alți factori declanșatori și de ce te iau prin surprindere

Propriul corp poate fi cel mai puternic factor declanșator și cel mai greu de înțeles din exterior. Verificarea repetată a unei tuse sau a unei dureri de cap poate părea ipohondrie. Dar în spatele îngrijorării tale există un istoric real. Verificarea corpului, alături de căutarea reasigurării și evitare, se numără printre tiparele de adaptare pe care specialiștii le enumeră ca manifestări ale fricii de recidivă atunci când aceasta devine o problemă clinică [3]. Intensitatea a crescut, iar asta nu a fost alegerea ta.

Și lucrurile care îți amintesc de cancer te pot lua prin surprindere: diagnosticul unui prieten, o știre, o reclamă la televizor sau aniversarea zilei în care ai primit diagnosticul, ai început tratamentul ori ai aflat că nu mai există semne de cancer. Într-o analiză a 87 de studii calitative, unii supraviețuitori și-au descris teama în termeni asemănători traumei, inclusiv reacții puternice la factori declanșatori sau amintiri legate de cancer [5]. Un astfel de memento poate destrăma în câteva minute echilibrul unei săptămâni, chiar și la ani după tratament.

Vinovăția supraviețuitorului: emoția care nu pare să-și găsească locul

Vinovăția supraviețuitorului este reală, chiar dacă nimeni nu te-a avertizat în privința ei. Într-un sondaj din SUA realizat în rândul a 108 supraviețuitori ai cancerului pulmonar, 55% au spus că au trăit sentimentul de vinovăție a supraviețuitorului în legătură cu boala lor [7]. Studiul a inclus un singur tip de cancer, așa că nu poate arăta cât de frecventă este vinovăția supraviețuitorului în general. Arată însă că sunt mulți alții care simt la fel ca tine.

Poate lua mai multe forme, care merită numite separat.

Există vinovăția de a trăi mai mult decât altcineva. Dacă ai făcut parte dintr-un grup de sprijin sau ai cunoscut pe cineva cu un cancer asemănător cu al tău, iar acea persoană a murit, vinovăția de a fi încă aici poate fi profundă și derutantă. Nu are nicio logică, iar tu știi asta. Și totuși, rămâne acolo.

Există vinovăția de a nu simți suficientă recunoștință. Viața de după cancer vine încărcată de așteptări: că vei ieși din această experiență mai înțelept, mai prezent, mai capabil să apreciezi lucrurile mărunte. Unii oameni chiar simt asta. Alții simt epuizare, teamă și furie, apoi vinovăție pentru că nu simt în schimb recunoștință. S-ar putea să te surprinzi gândind: „Ar trebui să mă simt norocos.” Distanța dintre ceea ce ar trebui să simți și ceea ce simți de fapt este o durere în sine.

Există vinovăția diagnosticului „mai ușor”. Dacă boala a fost depistată devreme sau tratamentul tău a fost mai puțin solicitant decât al altcuiva, poți simți că nu ai dreptul la propria teamă. Dar în analiza din 2022, frica de recidivă a apărut la toate tipurile de cancer studiate și în toate momentele de după diagnostic [1]. Un cancer „mai ușor” nu te scutește de ea.

Și există vinovăția pentru ceea ce i-a costat cancerul pe cei din jurul tău. Partenerul care a preluat toate responsabilitățile. Părintele care a traversat țara cu avionul ca să stea în sălile de așteptare. Prietenii care te-au văzut suferind. Poți purta vinovăția pentru o bulversare pe care nu ai ales-o niciodată.

Aceste forme de vinovăție nu se anulează între ele și nici nu anulează teama. Poți fi îngrozit că boala va reveni și te poți simți vinovat pentru această teamă, în aceeași după-amiază de marți. Viața de după cancer le poate cuprinde pe amândouă.

Doliul anticipativ: suferința pentru un viitor care încă nu s-a întâmplat

Vinovăția supraviețuitorului tinde să privească în urmă. Doliul anticipativ privește înainte, spre viitorul pe care te temi că îl vei pierde.

Doliul anticipativ înseamnă să suferi pentru o pierdere înainte ca ea să se producă. Îți jelești planurile, sentimentul de siguranță și viața pe care te așteptai să o ai, înainte să știi dacă ai pierdut cu adevărat ceva din toate acestea.

Poate începe în timpul tratamentului activ, nu doar după aceea. În timp ce încă treci prin tot ce e mai greu, s-ar putea să suferi pentru fertilitatea pe care nu știi dacă ți-o vei păstra, pentru felul în care tratamentul îți schimbă înfățișarea, pentru o carieră pusă în așteptare sau o relație supusă unei presiuni enorme. Suferi pentru aceste lucruri în timp ce lupți pentru viața ta, iar această contradicție este epuizantă într-un fel greu de explicat cuiva care nu a simțit-o.

Faptul că suferi pentru un viitor posibil nu înseamnă că ai renunțat. Această suferință merită la fel de mult loc ca orice altceva prin care treci.

Vrei să aprofundezi? Videoclipul nostru despre sănătatea mintală în viața de după cancer oferă sfaturi din psihologie și asistență socială despre protejarea sănătății mintale în timpul și după tratament, inclusiv când să apelezi la ajutor de specialitate și cum să construiești o rețea de sprijin.

Supraviețuitorii adulți tineri poartă o povară emoțională aparte

Un diagnostic de cancer la 25 de ani nu este aceeași experiență ca un diagnostic la 55 de ani.

Asta nu înseamnă că minimalizăm vreuna dintre ele. Un grup de lucru comun al Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) și al Societății Europene de Oncologie Pediatrică (SIOPE) definește adolescenții și adulții tineri cu cancer drept persoane cu vârste între 15 și 39 de ani [8]. Pentru adulții tineri din acest grup, cancerul intră în conflict cu lucruri cu care supraviețuitorii mai în vârstă nu se confruntă de obicei în același timp.

Cei de vârsta ta își termină studiile, își încep carierele, se îndrăgostesc, fac copii. Tu mergi la consultații, gestionezi efectele secundare și încerci să hotărăști cui să spui și cum să explici ce s-a schimbat. Ciocnirea dintre viața pe care o așteptai și cea pe care o trăiești este o formă de doliu în sine.

Comparația socială este neîncetată și, în mare parte, invizibilă. Să-ți vezi prietenii atingând etape importante la care nu știi dacă vei ajunge are un alt impact la 27 de ani decât la 57. Și frica de recidivă tinde să fie mai intensă când ești mai tânăr: în analiza din 2022, aceasta scădea odată cu vârsta [1]. La 25 de ani, nu este doar teama de boală. Este teama pentru deceniile pe care nu le-ai trăit încă.

S-ar putea să te simți vinovat că ești o povară pentru părinții care și-au reorganizat viața sau pentru greutatea pusă pe umerii unui partener care nu și-a imaginat că va trece prin așa ceva. S-ar putea să te simți vinovat în privința prietenilor care s-au îndepărtat și să nu știi dacă să îi învinovățești.

Apoi apare întrebarea identității, care oricum este destul de dificilă în jurul vârstei de douăzeci de ani: cine sunt acum? Cancerul îți schimbă relația cu propriul corp, cu planurile tale și cu ceea ce crezi că este posibil. Să înțelegi toate acestea în timp ce încă descoperi cine ești este cu adevărat greu.

Dacă ești un adult tânăr care își caută drumul după cancer, nu trebuie să faci asta în spații create pentru oameni cu o generație mai în vârstă. Comunitatea noastră online pentru tinerii afectați de cancer este un loc unde poți vorbi despre toate acestea cu oameni care te înțeleg, iar articolul nostru despre întâlnirile romantice după cancer abordează momentul în care să vorbești despre istoricul tău medical, stabilirea limitelor și construirea unor noi relații.

Ce ajută cu adevărat și ce agravează lucrurile pe nesimțite

Ce tinde să agraveze teama de recidivă

Să începem de aici, pentru că despre această parte nu vorbește nimeni deschis.

Unele dintre lucrurile la care apelezi instinctiv când teama atinge apogeul o pot întreține. Evitarea, căutarea de reasigurări și verificarea corpului se numără printre manifestările pe care experții le folosesc pentru a descrie teama de recidivă devenită o problemă clinică [3]. Aceste comportamente par logice pe moment, iar faptul că apelezi la ele nu este un defect de caracter. Este doar util să știi cum funcționează.

Căutarea simptomelor pe Google este exemplul evident. Când ceva pare în neregulă, instinctul este să afli mai multe. Găsești afecțiuni care se potrivesc, statistici, postări pe forumuri ale unor persoane a căror evoluție nu a fost favorabilă. Anxietatea crește brusc și cauți din nou. Hall o spune direct: mai multe informații nu reduc, de obicei, incertitudinea legată de sănătatea ta. O amplifică [4]. El subliniază și că explicarea riscului de recidivă unei persoane nu este un tratament bazat pe dovezi pentru această teamă [4].

Căutarea repetată de reasigurări funcționează la fel. Suni din nou medicul. Îți întrebi din nou partenerul dacă este ceva îngrijorător. Te simți mai bine o zi sau două, apoi ai din nou nevoie de reasigurări.

Evitarea consultațiilor de monitorizare este cealaltă extremă a aceluiași tipar. Dacă groaza dinaintea unei investigații imagistice este atât de mare încât pare mai ușor să nu te prezinți, spune-i echipei medicale în loc să lipsești fără să spui nimic.

Strategii de gestionare susținute de dovezi

Odată ce înțelegi ce întreține teama, abordările care ajută capătă mai mult sens. Multe dintre ele nu încearcă să elimine incertitudinea. Schimbă felul în care te raportezi la ea.

Tratamentul psihologic ajută, deși efectele sunt modeste. O analiză din 2019 a 23 de studii controlate a constatat un efect mic, dar robust asupra fricii de recidivă imediat după tratament, iar un efect mic se menținea și la evaluarea ulterioară [2].

Programarea unui interval pentru îngrijorare poate părea contraintuitivă. Stabilești zilnic un interval fix în care să te gândești pe îndelete la temerile tale, iar în afara lui le lași deoparte: „Mă voi gândi la asta la ora 16.” Această tehnică, numită amânarea îngrijorării, nu este specifică bolii oncologice. Într-un studiu de mici dimensiuni realizat de cercetători din Germania, ea a redus îngrijorarea la persoane cu tulburare de anxietate generalizată, comparativ cu un grup aflat pe lista de așteptare [9].

Mindfulness și relaxarea sunt susținute de dovezi din studii efectuate la persoane cu cancer. Într-un studiu randomizat la care au participat 245 de persoane cu cancer și suferință psihologică, terapia cognitivă bazată pe mindfulness a redus teama de recidivă, indiferent dacă participanții au urmat cursul față în față sau online [10]. Hall menționează și declanșarea răspunsului de relaxare prin respirație profundă și meditație ca fiind una dintre abilitățile susținute de cercetare [4].

Mișcarea contează, deși poate nu în felul în care te-ai aștepta. În privința dispoziției, efectul este mai mic decât ai putea spera: datele cumulate din 26 de studii privind exercițiul fizic au arătat efecte foarte mici asupra simptomelor de depresie și anxietate în ansamblu, cu beneficii mai mari pentru persoanele ale căror simptome erau inițial moderate sau severe [11]. Dovezile mai remarcabile privesc evoluția bolii. Într-un studiu amplu privind cancerul de colon, persoanele care au urmat un program structurat de exerciții fizice timp de trei ani după chimioterapie au avut o supraviețuire fără boală semnificativ mai lungă decât cele care au primit materiale de educație pentru sănătate [12]. Și somnul contează, așa că, dacă teama nu te lasă să dormi, discută despre asta cu echipa medicală.

Psihologia pozitivă își are locul alături de toate acestea, nu în locul lor. Hall sugerează că și strategiile precum exprimarea creativă, umorul și notarea lucrurilor pe care le apreciezi pot fi utile [4]. Nimic din toate acestea nu înseamnă optimism forțat. Doar te asiguri că teama nu este singura stare care îți colorează viața.

Programele structurate axate pe teama de recidivă sunt și ele în curs de testare. La Massachusetts General Hospital, echipa lui Hall a dezvoltat IN FOCUS, care reunește abilități cognitiv-comportamentale, minte-corp și de psihologie pozitivă, și a realizat un prim studiu-pilot randomizat cu 64 de supraviețuitori [4]. A fost un studiu-pilot mic, așadar este un pas preliminar. În Țările de Jos, studiul SWORD le-a oferit supraviețuitorilor cancerului de sân, de prostată și colorectal cu o teamă intensă de recidivă o formă mixtă de terapie cognitiv-comportamentală: cinci ședințe față în față și trei consultații online scurte. Pe parcursul celor 15 luni de monitorizare, aceștia au raportat o teamă de recidivă semnificativ mai redusă decât persoanele care au primit îngrijirea obișnuită [13].

Când să ceri sprijin specializat

Există o diferență între teama de recidivă a cancerului cu care este greu să trăiești și teama care îți acaparează viața.

Un anumit nivel de teamă este frecvent [1]. Este posibil să facă mereu parte din viața ta într-o anumită măsură, iar scopul nu este să o faci să dispară.

Acapararea vieții are manifestări mai concrete: lipsa de la consultațiile de monitorizare pentru că anxietatea este prea mare, somnul necorespunzător timp de săptămâni, panica la senzații fizice obișnuite sau retragerea din relații ori din activitatea profesională pentru că teama ocupă atât de mult spațiu. Experții descriu teama clinică de recidivă în termeni asemănători: preocupare persistentă, îngrijorare sau gânduri intruzive, strategii de gestionare nefolositoare, precum evitarea ori verificarea constantă, dificultăți în funcționarea de zi cu zi, suferință intensă și dificultăți în a face planuri de viitor [3]. Dacă teama sau vinovăția supraviețuitorului îți provoacă oricare dintre acestea, este un semn că trebuie să cauți sprijin specializat. Nu este un eșec personal și nu înseamnă că „nu ești suficient de puternic”.

Nu toate formele de sprijin pentru sănătatea mintală sunt la fel. O trimitere generală către un consilier poate ajuta sau nu. Un psiho-oncolog este specializat în aspectele psihologice ale cancerului, iar asistenții sociali din centrele oncologice cunosc bine atât latura emoțională, cât și pe cea practică a bolii. Când ceri sprijin, merită să soliciți pe cineva cu experiență în lucrul cu supraviețuitorii cancerului.

Contează și tipul de terapie. Terapia cognitiv-comportamentală tradițională funcționează prin identificarea și punerea sub semnul întrebării a gândurilor nefolositoare. În cazul fricii de recidivă, gândul că boala ar putea reveni nu este irațional, iar îndemnul de a-l combate poate fi resimțit ca o minimalizare a temerii. În analiza din 2019, formele mai noi de terapie cognitiv-comportamentală, care lucrează asupra felului în care te raportezi la gândurile și sentimentele tale, au avut rezultate mai bune pe termen scurt decât terapia cognitiv-comportamentală tradițională [2].

Dacă sprijinul specializat nu este disponibil în apropierea ta, întreabă despre opțiunile online. În studiul despre mindfulness menționat mai sus, și cursul online a redus teama de recidivă [10], iar programul SWORD a combinat ședințele față în față cu consultații online [13]. Articolul nostru Ce este un supraviețuitor al cancerului? abordează și latura emoțională a vieții după cancer și indică resurse de sprijin.

Ai voie să simți toate acestea

Dacă ai citit până aici, probabil treci chiar acum prin această experiență, nu o privești de la distanță.

Lăsată neabordată, teama de recidivă a cancerului tinde să se mențină, nu să se estompeze [2]. Cu sprijinul potrivit, ea se poate atenua: tratamentul psihologic o reduce, iar în analiza din 2019 un efect mic se menținea și la evaluarea ulterioară [2]. Nici vinovăția supraviețuitorului nu se rezolvă după un calendar prestabilit. Obiectivul realist este ca aceste sentimente să ocupe mai puțin spațiu, nu să dispară.

Nu trebuie să te simți mai bine decât te simți acum. Nu trebuie să simți recunoștință. Nu trebuie să fi găsit o lecție în această experiență.

Dacă o secțiune din acest articol ți s-a părut suficient de familiară încât să o împărtășești, acesta ar putea fi următorul pas: cu echipa medicală, cu un consilier sau cu un alt supraviețuitor care știe deja ce vrei să spui. Comunitatea noastră online este plină de oameni care înțeleg.

Referințe

[1] Luigjes-Huizer, Y. L., Tauber, N. M., Humphris, G., Kasparian, N. A., Lam, W. W. T., Lebel, S., Simard, S., Smith, A. B., Zachariae, R., Afiyanti, Y., Bell, K. J. L., Custers, J. A. E., de Wit, N. J., Fisher, P. L., Galica, J., Garland, S. N., Helsper, C. W., Jeppesen, M. M., Liu, J., . . . van der Lee, M. L. (2022). Care este prevalența fricii de recidivă a cancerului la supraviețuitorii cancerului și la pacienții cu cancer? O revizuire sistematică și o meta-analiză a datelor individuale ale participanților. Psycho-Oncology, 31(6), 879-892. https://doi.org/10.1002/pon.5921

[2] Tauber, N. M., O'Toole, M. S., Dinkel, A., Galica, J., Humphris, G., Lebel, S., Maheu, C., Ozakinci, G., Prins, J., Sharpe, L., Smith, A. B., Thewes, B., Simard, S., & Zachariae, R. (2019). Efectul intervenției psihologice asupra fricii de recidivă a cancerului: O revizuire sistematică și o meta-analiză. Journal of Clinical Oncology, 37(31), 2899-2915. https://doi.org/10.1200/JCO.19.00572

[3] Lebel, S., Ozakinci, G., Humphris, G., Mutsaers, B., Thewes, B., Prins, J., Dinkel, A., & Butow, P. (2016). De la un răspuns normal la o problemă clinică: Definiția și caracteristicile clinice ale fricii de recidivă a cancerului. Supportive Care in Cancer, 24(8), 3265-3268. https://doi.org/10.1007/s00520-016-3272-5

[4] Esty, A. (2024, iulie). Sprijinirea pacienților pentru a face față fricii de recidivă a cancerului. Harvard Medicine Magazine. https://magazine.hms.harvard.edu/articles/helping-patients-cope-fear-cancer-recurrence

[5] Almeida, S. N., Elliott, R., Silva, E. R., & Sales, C. M. D. (2019). Frica de recidivă a cancerului: O revizuire sistematică calitativă și o meta-sinteză a experiențelor pacienților. Clinical Psychology Review, 68, 13-24. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2018.12.001

[6] Derry-Vick, H. M., Heathcote, L. C., Glesby, N., Stribling, J., Luebke, M., Epstein, A. S., & Prigerson, H. G. (2023). Anxietatea asociată investigațiilor imagistice la adulții cu cancer: O revizuire de tip scoping pentru orientarea cercetării și a intervențiilor. Cancers, 15(5), Articolul 1381. https://doi.org/10.3390/cancers15051381

[7] Perloff, T., King, J. C., Rigney, M., Ostroff, J. S., & Johnson Shen, M. (2019). Vinovăția supraviețuitorului: Povara ascunsă a supraviețuirii cancerului pulmonar. Journal of Psychosocial Oncology, 37(5), 573-585. https://doi.org/10.1080/07347332.2019.1569191

[8] Ferrari, A., Stark, D., Peccatori, F. A., Fern, L., Laurence, V., Gaspar, N., Bozovic-Spasojevic, I., Smith, O., De Munter, J., Derwich, K., Hjorth, L., van der Graaf, W. T. A., Soanes, L., Jezdic, S., Blondeel, A., Bielack, S., Douillard, J.-Y., Mountzios, G., & Saloustros, E. (2021). Adolescenți și adulți tineri (AYA) cu cancer: Un document de poziție al Grupului de lucru AYA al Societății Europene de Oncologie Medicală (ESMO) și al Societății Europene de Oncologie Pediatrică (SIOPE). ESMO Open, 6(2), Articolul 100096. https://doi.org/10.1016/j.esmoop.2021.100096

[9] Krzikalla, C., Buhlmann, U., Schug, J., Kopei, I., Gerlach, A. L., Doebler, P., Morina, N., & Andor, T. (2024). Amânarea îngrijorării din perspectiva metacognitivă: Un studiu randomizat controlat cu grup de control pe lista de așteptare. Clinical Psychology in Europe, 6(2), Articolul e12741. https://doi.org/10.32872/cpe.12741

[10] Compen, F., Bisseling, E., Schellekens, M., Donders, R., Carlson, L., van der Lee, M., & Speckens, A. (2018). Terapia cognitivă bazată pe mindfulness, desfășurată față în față și prin internet, comparativ cu tratamentul uzual, pentru reducerea distresului psihologic la pacienții cu cancer: Un studiu multicentric randomizat controlat. Journal of Clinical Oncology, 36(23), 2413-2421. https://doi.org/10.1200/JCO.2017.76.5669

[11] Kenkhuis, M. F., Doorenbos, M., Mast, I. H., Aaronson, N. K., van Beurden, M., Bohus, M., Courneya, K. S., Daley, A. J., Galvão, D. A., Goedendorp, M. M., van Harten, W. H., Hayes, S. C., Hiensch, A. E., Irwin, M. L., Kersten, M. J., Knoop, H., May, A. M., McConnachie, A., van Mechelen, W., . . . Buffart, L. M. (2025). Efectele exercițiilor fizice asupra simptomelor de depresie și anxietate variază în funcție de caracteristicile pacienților, cele clinice și cele ale intervenției la supraviețuitorii cancerului: Rezultatele analizelor cumulate ale datelor individuale ale participanților din 26 de studii randomizate controlate. Supportive Care in Cancer, 33(7), Articolul 647. https://doi.org/10.1007/s00520-025-09646-9

[12] Courneya, K. S., Vardy, J. L., O'Callaghan, C. J., Gill, S., Friedenreich, C. M., Wong, R. K. S., Dhillon, H. M., Coyle, V., Chua, N. S., Jonker, D. J., Beale, P. J., Haider, K., Tang, P. A., Bonaventura, T., Wong, R., Lim, H. J., Burge, M. E., Hubay, S., Sanatani, M., . . . Booth, C. M. (2025). Exerciții fizice structurate după chimioterapia adjuvantă pentru cancerul de colon. The New England Journal of Medicine, 393(1), 13-25. https://doi.org/10.1056/NEJMoa2502760

[13] Burm, R., Thewes, B., Rodwell, L., Kievit, W., Speckens, A., van de Wal, M., & Prins, J. (2019). Eficacitatea pe termen lung și raportul cost-eficacitate al terapiei cognitiv-comportamentale mixte pentru frica intensă de recidivă la supraviețuitorii cancerului de sân, de prostată și colorectal: Monitorizarea ulterioară a studiului randomizat controlat SWORD. BMC Cancer, 19, Articolul 462. https://doi.org/10.1186/s12885-019-5615-3