Idei esențiale
- Nu există o ordine corectă. Etapele emoționale ale diagnosticului de cancer nu urmează un calendar și nu toată lumea trece prin fiecare etapă [1]. Poți simți șoc și ceva apropiat de acceptare în aceeași după-amiază.
- Furia, vinovăția și invidia pot face parte din experiență. Aceste sentimente nu te fac un om rău.
- Și cei dragi reacționează. Persoanele cele mai apropiate pot trece prin propria versiune a acestei experiențe, iar reacțiile lor nu vor coincide întotdeauna cu ale tale.
- Tristețea nu este același lucru cu depresia. Tristețea după un diagnostic este firească. Dispoziția depresivă sau pierderea interesului care persistă cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, timp de cel puțin două săptămâni pot fi semne de depresie, iar depresia poate fi tratată [2].
- Sprijinul emoțional face parte din îngrijirea oncologică. Societatea Europeană de Oncologie Medicală (ESMO) recomandă ca fiecare adult cu cancer să fie evaluat periodic pentru anxietate și depresie, în fiecare etapă a bolii [2].
Nimeni nu îți oferă un manual pentru etapele emoționale ale diagnosticului de cancer. Într-o clipă ești în cabinet, iar în următoarea simți că îți fuge pământul de sub picioare. Ai auzit medicul spunând „cancer”, iar după aceea cuvintele au devenit neclare. Poate ai condus până acasă și nu ți-ai mai amintit drumul. Poate ai pregătit cina în seara aceea pe pilot automat, apoi te-ai trezit în fața chiuvetei fără să știi cum ai ajuns acolo.
Probabil ai auzit de cele cinci etape: negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Ele provin din cartea din 1969 a lui Elisabeth Kübler-Ross, Despre moarte și a muri, bazată pe interviurile sale cu persoane aflate la sfârșitul vieții [1]. Cercetătorii care studiază doliul au subliniat ulterior cât de puține dovezi există pentru etape fixe [1]. Chiar și Kübler-Ross, în lucrările sale ulterioare împreună cu David Kessler, a scris că nu toată lumea trece prin toate etapele sau într-o ordine prestabilită [1].
Așadar, vom folosi denumirile cunoscute, fiindcă sunt etichete utile pentru sentimente reale. Doar să nu le privești ca pe o listă de bifat. Poți sări peste o etapă, să revii la ea sau să simți trei dintre ele înainte de prânz. Nimic din toate acestea nu înseamnă că reacționezi greșit.
Acest articol nu își propune să te înveselească sau să îți spună ce să simți. Scopul lui este să dea un nume sentimentelor pe care le ai acum și să îți arate că mulți alți oameni au trecut prin ele înaintea ta. Vom vorbi și despre ce pot trăi familia și prietenii tăi și despre momentele în care este bine să discuți cu un specialist.
Primele zile: șoc, amorțeală emoțională și „Chiar se întâmplă asta?”
Prima reacție nu înseamnă întotdeauna lacrimi sau teamă. Uneori este o liniște stranie, apăsată de gol.
Poți simți o amorțeală emoțională. O deconectare. Ca și cum te-ai privi din exterior. Oamenii vorbesc, le vezi buzele mișcându-se, dar cuvintele nu ajung la tine. Poți avea impresia că ai intrat din greșeală în viața altcuiva.
Acesta este șocul. Gândește-te la el ca la felul în care mintea ta își dozează efortul în timp ce încearcă să cuprindă ceva enorm. Nu este o slăbiciune și nu înseamnă că nu îți pasă.
Unii oameni plâng imediat. Alții nu simt nimic zile întregi. Niciuna dintre aceste reacții nu este greșită.
De ce nu îți amintești ce a spus medicul
Participi la întreaga consultație, dai din cap, pui o întrebare sau două, mergi spre mașină și îți dai seama că nu ai reținut aproape nimic. Dacă ți se întâmplă asta, nu ești singura persoană în această situație. O analiză a memoriei pacienților pentru informațiile medicale a arătat că între 40 și 80% din ceea ce le spun cadrele medicale este uitat imediat [3].
Stresul îngreunează lucrurile. Când un medic îți dă o veste înfricoșătoare, acel mesaj îți poate acapara toată atenția, iar detaliile din jurul lui, cum ar fi modul de administrare a unui tratament sau data la care trebuie să revii, pot să nu fie deloc memorate [3].
Iată ce te poate ajuta. Vino la consultații cu o persoană de încredere și roag-o să ia notițe. Dacă mergi fără însoțitor, întreabă dacă poți înregistra conversația pe telefon. Să o asculți din nou acasă, după ce te-ai mai liniștit, te poate ajuta să asimilezi informațiile [3]. Notează-ți întrebările dinainte, pentru că tind să dispară din minte chiar în clipa în care intri în cabinet. Iar dacă a doua zi ai nevoie să ți se explice din nou ceva, sună și întreabă. Ai dreptul să înțelegi îngrijirile pe care le primești.
Negarea, neîncrederea și impulsul de a te preface că totul este bine
După șocul inițial (sau uneori chiar înainte să treacă), se poate instala negarea. Este o reacție bine cunoscută în îngrijirea oncologică [4]. La nivel rațional, știi ce a spus medicul. Emoțional, încă nu ai asimilat vestea. Așa că îți continui viața ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
Poate te întorci la serviciu a doua zi și nu spui nimănui. Poate îți cauți simptomele pe internet, încercând să găsești ceva ce le-a scăpat medicilor. Poate ceri o a doua opinie, apoi o a treia, nu pentru că ai nevoie de ele din punct de vedere medical, ci pentru că primul răspuns părea imposibil de acceptat.
Negarea nu este neapărat o problemă. Într-un studiu olandez care a urmărit timp de opt luni 195 de persoane recent diagnosticate cu cancer pulmonar, cele care au menținut un nivel moderat de negare sau la care negarea s-a accentuat în timp au raportat mai puțină anxietate și depresie și o calitate a vieții mai bună decât cele la care nivelul de negare a rămas scăzut [4]. Păstrarea unei anumite distanțe față de întreaga greutate a veștii, cel puțin pentru o vreme, poate fi o modalitate de a face față situației.
Negarea necesită atenție atunci când începe să îți afecteze îngrijirea. Dacă lipsești de la consultații, amâni deciziile legate de tratament sau ascunzi vestea de persoanele care trebuie să știe, este momentul să discuți cu cineva din echipa care te îngrijește.
O întrebare pe care merită să ți-o pui: evit acest lucru fiindcă am nevoie de mai mult timp sau fiindcă sper că va dispărea?
Furia, frustrarea și întrebările pe care nimeni nu vrea să le rostească
Această parte merită puțină sinceritate.
S-ar putea să simți furie. Nu o furie inspirațională, de tipul „hai să transform asta într-o luptă”. Pur și simplu furie. Genul acela brut, urât, care nu are unde să se ducă.
De ce eu? De ce nu tipul care fumează un pachet pe zi de treizeci de ani? De ce colegul meu se poate plânge de o tunsoare nereușită în timp ce eu stau pe un scaun la chimioterapie? Îmi urăsc corpul pentru că m-a trădat. Simt o furie imensă față de medicul care a descoperit boala, deși știu că nu are niciun sens. Mă înfurie partenerul care îmi spune să „văd partea bună a lucrurilor”.
Aceste gânduri nu te fac un om rău. Te fac un om care tocmai a primit o veste ce îi schimbă viața și care caută un loc în care să își descarce durerea. Furia este glasul fricii atunci când nu își găsește liniștea.
S-ar putea să observi și un tipar inconfortabil: furia se revarsă cel mai puternic asupra oamenilor alături de care te simți cel mai în siguranță.
Când furia se revarsă asupra celor mai apropiați
Partenerul spune ceva nepotrivit la cină și răbufnești. Mama te sună să vadă cum te simți și o întrerupi la mijlocul frazei. Prietenul cel mai bun îți trimite un mesaj vesel și îți vine să arunci telefonul în celălalt capăt al camerei.
Probabil nu este vorba că îi învinovățești. Poate că, pur și simplu, sunt oamenii în fața cărora nu trebuie să joci un rol, iar acum ceea ce iese la suprafață fără filtru este greu de gestionat.
Când se întâmplă asta (și probabil se va întâmpla), o singură frază sinceră spusă după aceea poate conta mult: „Nu pe tine mă înfurii. Mă înfurie ceea ce se întâmplă, iar tu erai cel mai aproape.” Nu va șterge o vorbă tăioasă, dar îi va ajuta să înțeleagă ce se petrece cu adevărat.
Vinovăția, negocierea și capcana lui „Dacă aș fi...”
Vinovăția și negocierea se pot alimenta reciproc. Ambele pornesc din aceeași dorință: să crezi că boala ar fi putut fi prevenită și că ai fi putut face ceva.
Cercul gândurilor sună cam așa. Dacă aș fi mers la medic cu șase luni mai devreme. Dacă nu mi-aș fi petrecut anii de după douăzeci de ani mâncând fast-food. Dacă mi-aș fi gestionat mai bine stresul, aș fi făcut mai multă mișcare, aș fi băut mai puțin. Dacă de acum înainte fac totul perfect, poate că tratamentul va funcționa.
Ultimul gând este negociere: o încercare de a recâștiga puțin control atunci când atât de multe lucruri nu mai depind de tine. Vinovăția este prețul acestei iluzii, pentru că în spatele negocierii se ascunde convingerea că tu ai provocat asta.
Nu ai provocat-o. Cancerul nu este o pedeapsă. Fumatul, alcoolul și expunerea excesivă la soare cresc într-adevăr riscul de cancer, motiv pentru care Codul european împotriva cancerului recomandă evitarea tuturor celor trei [5]. Dar riscul nu este un verdict. Același document citează dovezile actuale potrivit cărora aproximativ 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite [5]. Privind lucrurile din cealaltă perspectivă, majoritatea cazurilor de cancer nu pot fi prevenite pe baza cunoștințelor actuale. Diagnosticul tău nu dovedește că ai făcut ceva greșit.
Membrii familiei pot purta propria versiune a acestei vinovății. Partenerul de viață se gândește: „Ar fi trebuit să insist să meargă mai devreme la acel control.” Un părinte se întreabă: „Dacă este ceva genetic și i-am transmis eu?” Un prieten se întreabă în tăcere dacă este îngrozitor să simtă ușurare că nu i s-a întâmplat lui. Niciunul dintre aceste gânduri nu este o crimă. Sunt latura complicată, umană, a iubirii puse la încercare.
Tristețea, durerea pierderii și doliul după viața pe care ți-o plănuiseși
La un moment dat, amorțeala se risipește, furia se domolește, iar ceea ce rămâne dedesubt este tristețea. Uneori este copleșitoare. Alteori rămâne în surdină, constantă, ca o greutate pe piept care nu se clintește.
Nu este doar „o stare de tristețe”. Este durerea pierderii. O durere reală, pentru pierderi reale.
Poate suferi după sănătatea ta, după energia ta, după sentimentul că nimic nu te poate atinge. Sau după planuri: călătoria pe care urma să o faci, sarcina pe care încercai să o obții, pensionarea pe care abia începuseși să ți-o imaginezi. Sau după ceva mai greu de numit, precum versiunea ta de dinainte ca termenul „cancer” să intre în vocabularul tău.
Durerea nu așteaptă politicoasă. Apare când încarci mașina de spălat vase. Te lovește în mașină când începe o melodie. S-ar putea să plângi din lucruri care par fără legătură și să nu simți nimic în momente care ar trebui să conteze. Durerea își poate urma propriul ritm.
Singurătatea despre care nu te avertizează nimeni
Un diagnostic de cancer te poate face să te simți izolat, chiar și atunci când ești înconjurat de oameni care te iubesc.
Unii prieteni se pot îndepărta. Poate nu pentru că nu le pasă, ci pur și simplu pentru că nu știu ce să spună și se tem să nu greșească. Alții merg în extrema opusă și te copleșesc cu încurajări pe care nu le-ai cerut niciodată. Poți începe să simți că nimeni nu înțelege cu adevărat, pentru că, dacă nu au trăit această teamă aparte, nu au cum să o înțeleagă.
Sentimentul acesta este real. Și tocmai în astfel de momente poate merita să încerci un grup de sprijin pentru persoane cu cancer sau un program de sprijin între persoane cu experiențe similare. Niciunul nu înlocuiește relațiile tale sau ajutorul de specialitate. Sunt spații în care persoana din fața ta nu are nevoie să-i explici tot contextul, pentru că îl cunoaște deja. Întreabă echipa medicală ce opțiuni există în spitalul tău sau în apropiere. Uneori, cel mai reconfortant lucru din lume este cineva care doar dă din cap și spune: „Da. Știu.”
Când tristețea devine ceva mai mult: recunoașterea depresiei
Tristețea după un diagnostic de cancer este firească. Ghidul ESMO privind anxietatea și depresia la adulții cu cancer descrie un spectru care merge de la îngrijorarea și tristețea obișnuite până la tulburările depresive și face distincția între fluctuațiile emoționale de scurtă durată și tulburările anxioase și depresive, care au un impact mult mai mare [2].
Diferența constă în intensitatea sentimentelor, cât timp durează, cât din fiecare zi ocupă și cât de mult afectează viața de zi cu zi [2].
Tristețe vs. depresie după un diagnostic de cancer
Coloana din dreapta urmărește semnele depresiei prezentate în acel ghid [2]. Coloana din stânga oferă o comparație orientativă cu tristețea obișnuită.
| Tristețe obișnuită și durerea pierderii | Posibile semne ale depresiei |
|---|---|
| Apare și dispare, adesea declanșată de un anumit moment | Dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, timp de două săptămâni sau mai mult |
| Încă te poți bucura de unele lucruri, chiar și pentru scurt timp | Pierderea interesului sau a plăcerii pentru lucrurile care îți plăceau înainte |
| Încă poți găsi alinare în prezența celor apropiați | Îndepărtarea de oameni și dificultatea de a te implica în tratament |
| Somnul este uneori perturbat, apoi revine la normal | Dificultăți de somn sau somn mult mai îndelungat decât de obicei |
| Tristețe legată de pierderi concrete | Sentiment de inutilitate, vinovăție sau lipsă de speranță aproape zilnic |
| Pofta de mâncare fluctuează | Modificări ale poftei de mâncare sau ale greutății |
| Încă îți poți imagina un fel de viitor | Gânduri de sinucidere, cu sau fără un plan |
Ghidul ESMO precizează că, atunci când persoanele cu cancer sunt evaluate pentru depistarea depresiei, este deosebit de util să se facă distincția între simptomele fizice, precum pierderea poftei de mâncare sau oboseala, și cele emoționale, precum tristețea [2]. Așadar, dacă nu îți dai seama dacă epuizarea vine de la tratament sau de la ceva mai mult, lasă echipa medicală să te ajute să înțelegi ce se întâmplă.
Dacă te regăsești în coloana din dreapta, nu este un eșec personal. Depresia este o afecțiune medicală și există tratamente eficiente, în principal psihoterapie și medicație [2].
Este și frecventă. Se estimează că depresia afectează aproximativ una din patru persoane cu cancer [2]. Într-un studiu multicentric coordonat de cercetători din Germania, 52% dintre cele 3.724 de persoane cu cancer au raportat niveluri ridicate de suferință psihologică [6].
Spune-i oncologului, unui asistent medical, unui asistent social sau oricui din echipa ta medicală. Nu trebuie să ai totul clarificat. Trebuie doar să spui ce simți.
Dacă te gândești la sinucidere sau ești în pericol imediat, sună la 112. Este numărul gratuit de urgență care funcționează oriunde în UE [7]. UE a rezervat și numărul 116 123 pentru linii telefonice de sprijin emoțional, destinate persoanelor care se simt singure, trec printr-o criză psihologică sau se gândesc la sinucidere [8]. Țările nu sunt obligate să ofere acest serviciu, așa că, dacă apelul nu se conectează acolo unde locuiești, caută linia națională de sprijin în situații de criză [8].
Acceptarea nu este o linie de sosire și nu înseamnă să renunți
Dacă ai citit până aici, poate te întrebi când ar trebui să ajungi la „acceptare”. Răspunsul sincer: nu este un loc în care ajungi și rămâi.
Acceptarea nu înseamnă să te bucuri de diagnosticul tău și nici absența fricii sau a furiei. Cercetătorii care o studiază la persoanele cu cancer o descriu ca pe conștientizarea propriilor gânduri și sentimente și disponibilitatea de a le trăi, fără a încerca să le schimbi sau să le controlezi [9]. În viața de zi cu zi, asta poate însemna să iei decizii despre tratament, să le spui celorlalți, să-ți organizezi săptămânile în jurul programărilor și să-ți permiți în continuare să-ți dorești lucruri și să te bucuri de ele în timp ce treci prin toate acestea.
În unele zile, acceptarea pare stabilă. Iei micul dejun, mergi la consultație, râzi la ceva spus de copilul tău. În alte zile te trezești și furia sau frica a revenit, de parcă nu ar fi plecat niciodată. Asta nu înseamnă că dai înapoi. Așa arată viața cu o încercare atât de mare.
Acceptarea nu este nici resemnare [9]. O analiză a 108 studii care au inclus peste 17.000 de persoane cu cancer, coordonată de cercetători de la King's College London, a constatat că persoanele cu scoruri mai mari la acceptare aveau tendința să raporteze mai puțină suferință psihologică, deși asocierea a fost slabă [9]. Acceptarea nu face durerea să dispară. Poate doar să te ajute să nu mai consumi energie luptându-te și cu realitatea, pe lângă toate celelalte.
S-ar putea să observi și momente de speranță autentică, recunoștință sau claritate, alături de sentimentele mai grele. Să râzi la o glumă proastă în timpul chimioterapiei. Să simți recunoștință pentru un prieten care a venit cu supă și nu a încercat să găsească vorbele potrivite. Să observi că prioritățile tale s-au schimbat într-un mod care te reprezintă cu adevărat. Aceste momente nu anulează durerea pierderii. Există alături de ea. Lasă-le să existe.
Iar dacă ai ajuns mai departe pe acest drum, ai încheiat tratamentul, dar frica nu s-a risipit, articolul nostru Teama de recidivă a cancerului și vinovăția supraviețuitorului: emoțiile despre care nu te avertizează nimeni continuă de unde se încheie acesta.
Ce simt cei dragi (și de ce reacțiile lor te pot surprinde)
Dacă ești un membru al familiei sau un prieten apropiat, această secțiune este pentru tine. Iar dacă tu ești persoana diagnosticată, te poate ajuta să înțelegi o parte din ceea ce observi în jurul tău.
Cei dragi pot trece, în felul lor, prin multe dintre aceste stări: șoc, teamă, neputință, furie, durere pentru ceea ce ar putea pierde. Totuși, ei procesează lucrurile într-un alt ritm decât tine și pot simți că trebuie să fie cei puternici, ceea ce îi poate face să-și exprime sentimentele în moduri neașteptate.
Poate observi că partenerul începe imediat să se documenteze, citind în fiecare seară statistici despre tratament, când tu nu-ți dorești decât o oră la televizor fără cuvântul „cancer”. Sau un părinte plânge la fiecare vizită, astfel încât ajungi tu să-l consolezi. Sau un prieten se retrage și nu te mai sună, pentru că i s-a părut mai sigur să nu spună nimic decât să spună ceva nepotrivit.
Aceste nepotriviri nu sunt o dovadă că relațiile voastre sunt deteriorate. Sunt două persoane (sau mai multe) care încearcă să asimileze aceeași veste cumplită, în ritmuri și moduri diferite.
Ce să spui (și ce să eviți) când cineva drag primește diagnosticul
| ✗ În loc de… | ✓ Încearcă… |
|---|---|
| „Totul se întâmplă cu un motiv.” | „E îngrozitor. Sunt aici.” |
| „Gândește pozitiv!” | „Nu trebuie să faci pe puternicul în fața mea.” |
| „Mătușa mea a avut asta și acum e bine.” | „Nu știu ce să spun, dar nu plec nicăieri.” |
| „Ar trebui să încerci [remediu alternativ].” | „De ce ai nevoie din partea mea acum?” |
| „Spune-mi dacă ai nevoie de ceva.” (vag) | „Joi îți aduc cina. Ce ai vrea să mănânci?” (concret) |
Dacă ești o persoană apropiată, iată, pe scurt, ce ajută: fii prezent, rămâi alături și rezistă impulsului de a rezolva lucrurile sau de a-i înveseli. Fii alături de ei chiar și în mijlocul haosului. Este mai greu decât pare și contează mai mult decât să găsești cuvintele perfecte. Pentru formulări potrivite într-o conversație față în față, într-un mesaj sau într-o felicitare, consultă ghidul nostru Ce să-i spui unei persoane cu cancer (și ce să nu-i spui).
Când și cum să cauți sprijin de specialitate
Faptul că simți toate acestea nu înseamnă că nu faci față situației. Dar nici nu înseamnă că trebuie să strângi din dinți și să treci prin ele fără ajutor.
A cere ajutor face parte din grija față de tine pe parcursul tratamentului. Depresia netratată îți poate îngreuna recuperarea și funcționarea de zi cu zi, iar tulburările anxioase și depresive sunt asociate cu o calitate mai scăzută a vieții și cu dificultăți mai mari în respectarea tratamentului [2].
Iată specialiștii care te pot ajuta:
Un psiho-oncolog este un specialist în sănătate mintală care se concentrează asupra impactului emoțional al cancerului.
Un asistent social din oncologie te poate ajuta cu probleme emoționale și practice, cum ar fi cele legate de muncă, bani sau organizarea sprijinului la domiciliu. Întreabă dacă spitalul tău are un astfel de specialist.
Un psihiatru este un medic care poate evalua dacă medicația te-ar ajuta. Ghidul ESMO precizează că psihoterapia singură poate fi suficientă pentru simptome ușoare până la moderate, că medicația poate fi mai eficientă atunci când anxietatea sau depresia este severă și că asocierea celor două este mai eficientă decât fiecare în parte [2].
Nu trebuie să găsești acești specialiști pe cont propriu. Cere-i oncologului sau oricui din echipa care te îngrijește o trimitere. Dacă nu deschid ei subiectul, poți spune: „Îmi este greu din punct de vedere emoțional. Mă puteți pune în legătură cu cineva?” Este suficient pentru a începe conversația.
Nu există un mod greșit de a simți ceea ce trăiești
Etapele emoționale ale unui diagnostic de cancer nu se încheie clar și nu se rezolvă într-o anumită ordine. În unele zile vei simți echilibru. În altele, durerea sau teama vor reveni ca și cum ar fi cu totul noi. O zi grea nu le anulează pe cele în care ai simțit echilibru.
Dacă te-ai regăsit undeva în acest articol, acest lucru contează. Înseamnă că acorzi atenție lucrurilor care se întâmplă în interiorul tău, iar asta, în sine, arată că ai făcut mai mulți pași înainte decât ai putea crede.
Următorul pas este mic. Spune-i unei persoane cum te simți cu adevărat. Nu varianta ajustată și îndulcită, „Mă descurc”. Ci cea reală. Nu trebuie să faci asta perfect și nu trebuie să treci prin asta fără ajutor.
Referințe
[1] Avis, K. A., Stroebe, M., & Schut, H. (2021). Etapele doliului prezentate pe internet: O analiză sistematică și o evaluare critică. Frontiers in Psychology, 12, Articolul 772696. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2021.772696
[2] Grassi, L., Caruso, R., Riba, M. B., Lloyd-Williams, M., Kissane, D., Rodin, G., McFarland, D., Campos-Ródenas, R., Zachariae, R., Santini, D., & Ripamonti, C. I. (2023). Anxietatea și depresia la pacienții adulți cu cancer: Ghid de practică clinică ESMO. ESMO Open, 8(2), Articolul 101155. https://doi.org/10.1016/j.esmoop.2023.101155
[3] Kessels, R. P. C. (2003). Memoria pacienților pentru informațiile medicale. Journal of the Royal Society of Medicine, 96(5), 219-222. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC539473/
[4] Vos, M. S., Putter, H., van Houwelingen, J. C., & de Haes, J. C. J. M. (2011). De voor- en nadelen van ontkenning bij longkanker [Avantajele și dezavantajele negării în cancerul pulmonar]. Huisarts en wetenschap, 54(11), 602-606. https://doi.org/10.1007/s12445-011-0292-8
[5] Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului. (2025). Codul european împotriva cancerului, ediția a 5-a: 14 moduri prin care poți contribui la prevenirea cancerului. https://cancer-code-europe.iarc.who.int/wp-content/uploads/2025/10/European-Code-Against-Cancer-5th-edition.pdf
[6] Mehnert, A., Hartung, T. J., Friedrich, M., Vehling, S., Brähler, E., Härter, M., Keller, M., Schulz, H., Wegscheider, K., Weis, J., Koch, U., & Faller, H. (2018). Unul din doi pacienți cu cancer prezintă un nivel semnificativ de distres: Prevalența și indicatorii distresului. Psycho-Oncology, 27(1), 75-82. https://doi.org/10.1002/pon.4464
[7] Comisia Europeană. (2026, 23 iunie). 112 - numărul de telefon pentru urgențe al UE. Conturarea viitorului digital al Europei. Accesat la 22 octombrie 2026, la https://digital-strategy.ec.europa.eu/en/policies/112
[8] Comisia Europeană. (2007). Decizia Comisiei din 15 februarie 2007 privind rezervarea seriei naționale de numere care încep cu „116” pentru numere armonizate destinate serviciilor armonizate cu caracter social (2007/116/EC) [Astfel cum a fost modificată prin Decizia 2009/884/EC]. legislation.gov.uk. https://www.legislation.gov.uk/eudn/2007/116/data.html
[9] Fawson, S., Moon, Z., Novogrudsky, K., Moxham, F., Forster, K., Tribe, I., Moss-Morris, R., Johnson, C., & Hughes, L. D. (2024). Procesele terapiei prin acceptare și angajament și asocierea lor cu distresul în cancer: O analiză sistematică și o meta-analiză. Health Psychology Review, 18(3), 456-477. https://doi.org/10.1080/17437199.2023.2261518
Acest articol oferă exclusiv sprijin informativ și nu înlocuiește sfatul medical profesionist, diagnosticul sau tratamentul. Consultați întotdeauna medicul dumneavoastră pentru decizii medicale.
Acest conținut a fost creat în cadrul proiectului YARN, cofinanțat prin programul EU4Health în perioada 2025-2028 (acord de grant nr. 101219053).
