Rūta Dvylytė: Găsirea forței și transformarea provocărilor în scop

În acest interviu, Ruta Dvylyte vorbește despre întorsăturile și transformările cu care s-a confruntat după ce a fost diagnosticată cu osteosarcom de grad înalt – de două ori. Ea vorbește despre suișuri și coborâșuri, despre ceea ce a ajutat-o să rămână puternică și despre modul în care aceste experiențe au împins-o să se implice în proiecte care aduc bucurie și sprijin celorlalți, cum ar fi inițiativa sa „Gratitude Box”.

Puteți să vă prezentați?

Sunt Ruta Dvylyte, am 32 de ani și sunt din Lituania. Locuiesc într-un orășel, Kalvarija, aproape de granița cu Polonia.

Care a fost diagnosticul dumneavoastră?

Am fost diagnosticată de două ori cu osteosarcom de grad înalt (G3).

Când ați aflat prima dată despre diagnosticul dumneavoastră?

Am auzit prima dată diagnosticul de cancer în toamna anului 2014, când am suferit o fractură patologică la brațul stâng, la nivelul articulației cotului. Au fost efectuate multe teste înainte de confirmarea diagnosticului final, iar acest proces a durat câteva luni.

A doua oară s-a întâmplat în septembrie 2022, când am simțit o durere puternică în picior și mi s-a părut că osul se poate rupe în timp ce mergeam. Cu toate acestea, nu m-am gândit la posibilitatea reapariției bolii, deoarece se părea că șansele de reapariție erau foarte mici – în jur de 5%, din câte știu eu. Mi-am sunat medicul, am făcut niște teste și a fost diagnosticată o recidivă a bolii.

Ce v-a motivat să faceți parte din EU-CAYAS-NET și ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră?

De multe ori m-am simțit singur. Ești adult, dar viața ta este abia la început și ne confruntăm cu atât de multe provocări. Făcând parte din această comunitate, am întâlnit tineri care știu ce este cancerul la o vârstă fragedă. Acest lucru mă ajută foarte mult. Poveștile lor sunt importante pentru mine. De asemenea, este important pentru mine să împărtășesc povestea mea și să ajungă la cei care au nevoie să o audă, pentru că și eu am avut nevoie de ea cândva.

Ideea acestui proiect și activitatea desfășurată sunt foarte importante, nu numai pentru cei afectați personal de boală, ci și pentru instituțiile de sănătate și alții.

Ce v-a ajutat în timpul procesului de tratament? A existat ceva sau cineva care a făcut o mare diferență?

După ce am fost diagnosticată cu cancer pentru a doua oară, am început să scriu un jurnal pe Instagram. Era public și accesibil pentru toată lumea. M-a ajutat în lupta mea cu propriile gânduri, m-a ajutat să mă înțeleg mai bine și m-a învățat să accept ajutorul. Mulți oameni s-au rugat pentru mine și mi-au trimis cuvinte de sprijin. Prin împărtășirea experienței mele, i-am ajutat pe alții să găsească sprijinul de care aveau nevoie. Scrisul este ca o terapie pentru mine.

Cum s-a schimbat viața ta de când ai primit diagnosticul? Cum s-au schimbat lucrurile pentru dvs., atât mari, cât și mici?

Am început să fac voluntariat cu persoane bolnave de cancer. De câțiva ani, derulez propriul meu proiect numit „Cutia recunoștinței”, prin care aduc bucurie altor bolnavi de cancer cu mici cadouri. Acest proiect a fost inspirat de propria mea poveste. De asemenea, reprezint pacienții în calitate de membru al Consiliului Pacienților la o instituție medicală. Una dintre propunerile pe care le-am implementat a fost cea a stațiilor pentru scaune cu rotile. Oricine are nevoie poate împrumuta un scaun cu rotile pentru a se deplasa mai ușor între clădirile spitalului universitar și apoi îl poate returna. Această idee a venit din experiența personală. În 2022, a trebuit să folosesc cârje timp de o jumătate de an, dar parcurgerea distanțelor lungi din cadrul spitalului era dificilă. Pacienții sunt recunoscători pentru punerea în aplicare a acestei inițiative.

Dacă v-ați putea întoarce la ziua în care ați fost diagnosticat, ce v-ați spune atunci?

M-am îmbolnăvit pentru prima dată când aveam 22 de ani, știind foarte puțin despre ce este cu adevărat cancerul. Multe lucruri aduceau teamă și nesiguranță. Aș fi vrut să-mi pot spune că vor exista momente de neputință și tristețe, dar vor exista și bucurii – cum ar fi o petrecere cu pizza cu prietenii în spital. Vor fi momente în care te vei simți mândră de tine. Trebuie să mergi mai departe, pas cu pas, și să trăiești în momentul prezent.

Care este un lucru pe care ți-ai dori să îl înțeleagă mai multă lume despre a fi un tânăr supraviețuitor al cancerului?

Când ar trebui să vă distrați, să vă faceți prieteni pe viață și să vă faceți planuri de viitor, vă aflați brusc separat de colegii dumneavoastră, care nu știu cum este să ai cancer. Vrem să comunicăm; avem nevoie ca tu să poți vorbi nu numai despre cancer, ci și despre alte lucruri. Sprijiniți-ne.

Care sunt unele dintre cele mai mândre realizări ale dvs. de până acum?

Când m-am îmbolnăvit prima dată, eram pe punctul de a începe ultimul meu an la universitate. Medicii mi-au spus că nu voi putea studia și că ar trebui să-mi întrerup studiile pentru că ar fi prea dificil. Dar ei nu mă cunoșteau. Am petrecut mult timp în spital în timpul chimioterapiei; a fost incredibil de greu, dar asta nu m-a împiedicat să-mi scriu teza de licență, să primesc cea mai mare notă și să absolvesc universitatea. Am primit un mare sprijin din partea profesorilor mei universitari, care m-au ajutat foarte mult în această călătorie. Sunt asistent social. Este unul dintre cele mai bune lucruri care îmi amintesc în fiecare zi că noi suntem cei responsabili pentru limitele pe care le stabilim în viață, nu alții.

Cum vă place să vă petreceți timpul liber? Care sunt hobby-urile sau activitățile dvs. preferate?

Îmi place să particip la meciuri de baschet, nu doar să mă uit, ci să particip activ la sprijin. De asemenea, îmi place să călătoresc; în timpul călătoriilor mele, îmi place să observ oamenii, natura și să experimentez modul în care trăiesc orașele. Îmi place foarte mult să ascult muzică și să particip la concerte ale artiștilor mei preferați. Îmi plac umorul negru și spectacolele de stand-up.Voluntariatul este o parte din viața mea.

Aveți un motto de viață? Ce citat sau zicală vă inspiră cel mai mult?

Aveți curajul să vă doriți mai mult. Frica este cea care ne ajută să mergem mai departe. Să te temi, dar totuși să acționezi îți dă un sentiment de mândrie pentru că ai făcut ceva ce nu credeai că poți.

Ce este pe lista ta de dorințe? Există ceva ce visezi să faci sau să realizezi?

De ambele ori, tratamentul meu a durat 1,5 ani. Am terminat tratamentul în februarie 2024. Mi-e dor să călătoresc, să cunosc oameni și să explorez lumea.

Acum, pentru lista mea de dorințe: să asist la un concert Coldplay (și în timp ce răspundeam la întrebări, am reușit să cumpăr un bilet!). De asemenea, vreau să vizitez o piață de Crăciun într-unul dintre orașele europene și să mă plimb pe străzile orașelor pe care le-am văzut în filmele sau emisiunile mele preferate (cum ar fi Parisul din „Emily in Paris” și altele).

Ce vă motivează în fiecare zi? Există ceva care vă împinge înainte, chiar și în zilele grele?

În fiecare zi, am șansa de a-mi scrie propria poveste. În cele mai dificile momente, familia mea mă sprijină, fiind alături de mine. Acest diagnostic a adus multe momente dificile, inclusiv momente în care aproape mi-am pierdut brațul – mai întâi din cauza cancerului, iar mai târziu din cauza complicațiilor tratamentului. În toate aceste momente, medicii mei au fost alături de mine, făcând tot ce au putut pentru a mă ajuta să-mi revin. Am învățat de la ei importanța de a nu renunța. Este în regulă să te oprești pentru un moment, dar atâta timp cât există o șansă minimă, trebuie să continui să reziști. În momentele mele cele mai grele, îmi amintesc că multe lucruri minunate încă mă așteaptă.

Care este un lucru pe care toată lumea ar trebui să îl știe despre tine? Nu ezitați să împărtășiți ceva unic sau important!

Sunt o persoană foarte sensibilă (HSP). Aceasta înseamnă că am un sistem nervos mai sensibil: la sunete, mirosuri, durere și lumini, dar am și o intuiție puternică. Faptul că sunt o persoană extrem de sensibilă mă ajută în interacțiunea cu ceilalți, deoarece sunt empatică. Îmi place să am legături profunde cu oamenii. Îmi place să mă concentrez asupra chestiunilor importante și să le analizez din perspective diferite, ceea ce îmi permite să abordez situațiile cu mai multă perspicacitate și claritate. Observ adesea că văd lumea nu așa cum este, ci așa cum ar trebui să fie.