Iva Velkovska: Înfruntând frica, găsind puterea

Faceți cunoștință cu Iva, o supraviețuitoare în vârstă de 20 de ani din Skopje, Macedonia. Experiența ei a fost un amestec de suișuri, coborâșuri și momente de neuitat. Povestea lui Iva este despre putere, despre găsirea propriilor oameni și despre îmbrățișarea lucrurilor bune pe care viața le are de oferit.

Puteți să vă prezentați?

Bună ziua, numele meu este Iva, am 20 de ani și locuiesc în Skopje, Macedonia.

Care a fost diagnosticul dumneavoastră?

Am fost diagnosticat cu condrosarcom de gradul 2.

Ne puteți spune cum și când ați aflat despre diagnosticul dumneavoastră?

Primele mele simptome au început când aveam 14 ani. Am început să am dureri constante în partea superioară a brațului stâng, dar le-am ignorat timp de câteva luni. Practicam karate și taekwondo, așa că am crezut că durerea provenea de la o lovitură puternică sau de la suprasolicitarea brațului. Apoi, în vacanța de vară, am observat o umflătură chiar acolo unde durerea era cea mai puternică și, imediat ce m-am întors acasă, părinții mei au programat o consultație medicală. A fost nevoie de câțiva medici diferiți și de o mulțime de întâlniri pentru a confirma diagnosticul.

Ce v-a motivat să faceți parte din EU-CAYAS-NET și ce înseamnă aceasta pentru dumneavoastră?

Când am aflat despre EU-CAYAS-NET, nu mi-a venit să cred că există o astfel de organizație. Am fost atât de încântată să întâlnesc oameni care împărtășesc experiențe similare, să pot relaționa cu cineva, dar, cel mai important, să aflu despre îngrijirea ulterioară și tranziția la o viață „normală”.

Cum v-a schimbat cancerul perspectiva asupra vieții?

Cancerul mi-a schimbat viața în multe feluri, unele bune și altele rele. M-a făcut să realizez cât de mult le pasă oamenilor de mine, cât de importantă este sănătatea și de ce nu trebuie să o iei de bună. Dar m-a făcut, de asemenea, să fiu mai atentă, chiar speriată, în anumite situații legate de sănătatea mea.
Îmi amintesc că am mers într-un parc de distracții cu mama mea la câteva luni după ultima mea operație și m-am uitat la un rollercoaster. Mama m-a întrebat dacă eram prea speriată să mă urc, iar eu am râs și i-am spus: „Am supraviețuit cancerului, asta nu are nimic cu mine”.

Ce v-a ajutat în timpul procesului de tratament?

De când am primit diagnosticul, toți cei din jurul meu mi-au arătat atâta dragoste și sprijin și le sunt veșnic recunoscătoare pentru asta. Familia mea nu a plecat niciodată de lângă mine. Au venit la fiecare întâlnire, au strâns tot ce aveam nevoie pentru ultima mea operație în Austria și și-au sacrificat carierele pentru a sta cu mine câteva luni. Prietenii mei au făcut tot ce au putut pentru a mă face fericită. Prietena mea cea mai bună și sora mea chiar și-au tuns părul împreună cu mine atunci când medicii au spus că tratamentul îl va face pe al meu să cadă.

Cum vi s-a schimbat viața de când ați primit diagnosticul?

Încă mă lupt cu durerea acută, iar forța mea nu mai este cea de odinioară, dar sunt recunoscătoare pentru această experiență. Tot prin ce am trecut m-a transformat în persoana care sunt astăzi. M-a făcut să mă îndrăgostesc de medicină și sper ca într-o zi să pot diagnostica și ajuta pe alții ca mine. De asemenea, îmi place să cred că m-a făcut o persoană sinceră și grijulie, care se concentrează pe calea cea bună în viață.

Dacă v-ați putea întoarce la ziua în care ați fost diagnosticat, ce v-ați spune atunci?

I-aș spune micuței Iva să nu-și facă griji și, de asemenea, să nu mai glumească pe seama diagnosticului, deoarece oamenii sunt cu adevărat îngrijorați pentru ea. Pe o notă serioasă, cred că toate aceste informații sunt prea multe pentru un copil a cărui singură preocupare ar trebui să fie începerea liceului. Ea ar trebui să încerce să se concentreze asupra lucrurilor bune și a oamenilor noi și extraordinari pe care îi va întâlni.

Care este un lucru pe care ți-ai dori să îl înțeleagă mai multă lume despre a fi un tânăr supraviețuitor al cancerului?

Oamenii ar trebui să înțeleagă că tinerii supraviețuitori ai cancerului sunt încă niște tineri care încearcă să își trăiască viața ca toți ceilalți. Unora dintre noi nu le place să vorbească despre experiențele lor pentru că asta îi face pe oameni să ne vadă altfel, ca pe niște persoane fragile.

Cum vă place să vă petreceți timpul liber?

Pe lângă ieșirile cu prietenii și îngrijorarea părinților mei că nu voi ajunge la timp, îmi place să citesc și să fac drumeții. Încerc să fiu mai activă în comunitate și recent am început să fac voluntariat.

Dacă ați putea învăța ceva nou instantaneu, ce ați dori să învățați la un curs intensiv?

Mi-ar plăcea să învăț să cânt la un instrument. O prietenă a încercat să mă învețe să cânt la chitară, dar după 20 de minute singurul lucru pe care l-am învățat a fost cum să o enervez.

Aveți un motto de viață? Ce citat sau zicală vă inspiră cel mai mult?

Există o zicală în limba mea care se traduce prin „Ar speria un urs, dar nu și pe mine”. Eu am schimbat-o în „Ar speria un urs, dar pe mine de două ori mai mult”. A început ca un lucru amuzant de spus, dar acum îmi amintește că frica este normală și că ar trebui să trec peste ea.

Ce este pe lista ta de dorințe? Există ceva ce visezi să faci sau să realizezi?

Anul acesta am început să călătoresc și sper să continui să văd locuri diferite, să cunosc oameni noi și să experimentez alte culturi. De asemenea, intenționez să merg la o cursă de Formula 1, care a fost un punct important pe lista mea de dorințe pentru o lungă perioadă de timp.

Care este următorul obiectiv personal la care lucrați?

Următorul meu obiectiv este să-mi termin facultatea. Sunt în ultimul an de licență în bioinginerie și sper să o termin la timp.

Cum vă descurcați atunci când lucrurile devin dificile?

Încerc să mă gândesc la lucrurile bune din viață, la amintiri fericite și la oameni autentici. După o scurtă cădere nervoasă, mă concentrez pe găsirea de soluții pentru a face situația mai bună. Scriu un plan și încerc să bifez fiecare căsuță.

Ce aplicație folosiți cel mai mult pe telefon?

Ca toată lumea, nu mă pot opri să dau scroll pe Instagram, dar recent am devenit obsedată de aplicația Health și de contorul de pași, și încerc să fiu mai activă zi de zi.

Care este o carte, un film sau un cântec pe care le-ai recomanda tuturor?

Când mi-am aflat diagnosticul, am început să mă uit și să citesc toate comediile romantice din spitale pentru un fel de confort, iar cartea Five feet apart m-a făcut mereu să zâmbesc.