Embracing a New Normal: The Journey of 35-year-old Erik Sturesson Through Cancer and Beyond

Cum vă numiți? Câți ani ai? De unde ești?

Numele meu este Erik Sturesson, am 35 de ani și sunt din Suedia, deși petrec mult timp în România în aceste zile.

Care este diagnosticul tău?

Limfom non-Hodgkin, celule T.

Cum și când ați aflat despre diagnosticul dumneavoastră?

Aveam 15 ani, deși eram foarte aproape de 16 când am primit diagnosticul, pe 2 noiembrie 2003.
Din păcate, așa cum se întâmplă de obicei, a durat câteva luni de când am apelat pentru prima dată la asistență medicală până când și-au dat seama că nu era doar astm și răceală.

Ce v-a învățat călătoria prin cancer?

Am învățat că toți avem o formă de noroc, toți primim ceva ce putem folosi, care ne permite să facem lucruri, să trăim o viață decentă.
S-ar putea să nu fie tot ceea ce ne-ar plăcea să avem, s-ar putea să nu putem face lucrurile pe care am vrut să le facem în viața noastră anterioară.
Totuși, cu toții trebuie să ne adaptăm și să încercăm să găsim ceva ce suntem capabili și dorim să facem în noua noastră viață după tratament.
Cu toate acestea, este în regulă să plângeți pierderea vechii vieți; eu am plâns mult timp și încă îmi lipsește uneori.

Ce s-a schimbat în viața dumneavoastră de când ați fost diagnosticat cu cancer?

Câteva lucruri au rămas la fel.
Obișnuiam să fiu foarte atletică și energică, mergând la școală ca orice adolescentă normală.
Acest lucru a dispărut la aproximativ o lună de la începerea tratamentului împotriva cancerului, după ce am suferit câteva tromboze venoase profunde care s-au extins, otrăvire a sângelui și zona zoster de câteva ori.
Ulterior, am avut oboseală intensă, PTSD, depresie și multe alte probleme fizice.
Cu toate acestea, am dobândit, de asemenea, experiență de viață și o mare comunitate de prieteni din întreaga Europă.
Este ceea ce m-a adus aici și nu aș anula cancerul nici dacă aș putea.

Dacă ar fi să vă întâlniți în ziua în care ați primit un diagnostic, ce i-ați spune persoanei dumneavoastră mai tinere?

M-aș fi informat cu privire la posibilele complicații tardive și că ar trebui să fiu pregătită pentru faptul că lucrurile ar putea să nu revină la vechea normalitate după tratament.
De asemenea, aș spune că nu trebuie să fie un lucru rău, deoarece aș găsi o nouă normalitate – doar că procesul ar fi probabil mai rapid dacă aș fi știut asta de la bun început, chiar dacă nu aș fi acceptat-o imediat.

Ce ați dori să realizați în cadrul EU-CAYAS-NET?

Mi-ar plăcea să ajut la construirea comunității și să implic mai mulți supraviețuitori.
Acest aspect este extrem de important pentru mine, deoarece aderarea la Barncancerfonden și YCE în 2017 a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat personal și aș dori ca și alții să experimenteze acest lucru.
În plus, cu ajutorul lecțiilor învățate din programul Ambasador, din cercetarea prin vizite inter pares, precum și din ceea ce învăț prin EUPATI, sper să contribui la lobby-ul pentru o îngrijire mai egală și mai bună a CAYA, în special pentru complicațiile târzii și sănătatea mintală.

Ce faci în timpul liber?

Am câteva hobby-uri între care am oscilat ani de zile.
În principal, joc și fotografiez animale sălbatice, dar îmi plac și mașinile RC, în special crawlerele, dar și basherii.

De asemenea, petrec destul timp făcând lucruri legate de activitățile din comunitatea EU-CAYAS-NET, în special vizitele colegiale planificate pentru această vară, precum și discordia tinerilor supraviețuitori ai cancerului.

Care este motto-ul tău preferat în viață?

Lucrurile se pot înrăutăți destul de mult, singurul factor limitativ real fiind moartea, așa că cereți ajutor cât mai curând posibil.
Acesta este și motivul pentru care este important ca sistemul de sănătate să acționeze rapid.

Ce se află pe lista ta de dorințe?

Mi-ar plăcea să vizitez pădurea amazoniană pentru viața sălbatică.
Și să fac parașutism (oriunde).
De asemenea, mi-ar plăcea să revăd unele dintre locurile mele preferate în care am fost: pădurea tropicală din Borneo, precum și Costa Rica, în special Parcul Național Corcovado, precum și Cazanele Dunarii din România.

Ce faci pentru a te relaxa?

Nu mă prea pricep la relaxare.
Dar să mă joc în timp ce beau o bere sau două funcționează.

Pentru ce vă simțiți cel mai recunoscători în viața voastră?

Că depresia mea, PTSD, problemele cu pancreasul, oboseala și toate celelalte sunt încă ușor de gestionat și că sunt capabil să fiu implicat în activități precum acestea la #beatcancer și YCE, că sunt capabil să călătoresc, să merg, să vorbesc.
Acesta este norocul meu.
Totuși, nu sunt recunoscătoare doar pentru că sunt în viață.
Este mai mult o așteptare – cel puțin până când voi fi mort de fapt.

Care este ultimul lucru pe care l-ați urmărit la televizor/internet/Netflix și de ce ați ales să îl urmăriți?

Ultimul lucru pe care l-am urmărit a fost The Last of Us.
Am jucat jocul când a fost lansat pe PS3 acum mulți ani și mi-a plăcut.
Și au făcut o treabă grozavă cu adaptarea TV – este un serial care poate plăcea oricui, nu doar nouă, tocilarilor care am jucat jocul.